Verdictul lui Trăistariu despre finala Eurovision! Toată lumea aştepta părerea lui!

Ultima actualizare:

    Mihai Trăistariu s-a  simţit trădat că nu a fost  chemat la preselecţii.  El se  gândeşte acum să reprezinte  Moldova sau Malta
Mihai Trăistariu s-a simţit trădat că nu a fost chemat la preselecţii. El se gândeşte acum să reprezinte Moldova sau Malta

Mihai Trăistariu, muzicianul care a înregistrat una dintre cele mai bune performanţe ale României la Eurovision Song Contest. Piesa "Tornero", compusă de Eduard Cîrcotă, a vorbit despre cel care ne va reprezenta ţara la concursul internaţional şi despre alegerea lui Ştefan Naftanailă de a nu-i acorda niciun punct Luminiţei Anghel.

Piesa "Tornero" este melodia cu cel mai mare punctaj obţinut în finala internaţională a Eurovision (172 de puncte). La ediţia din 2006 a Eurovision, desfăşurată la Atena, Mihai Trăistariu a ocupat cu "Tornero" locul al patrulea.

"Au fost mai mulţi care m-au surprins mai mult decât mă aşteptam. Cezar este un contratenor de care România are nevoie, ne trebuie voci bune de băieţi. Mi-a plăcut Cezar mult. Eu sunt foarte mulţumit de rezultat, pentru că Cezar este ceva special şi vine cu ceva unic. Şi întotdeauna când vii cu ceva nou câştigi voturi", a spus Mihai Trăistariu, pentru Mediafax.

Cât depsre alegerea lui Naftanailă, cântăreţul nu a avut decât cuvinte de revoltă.

"La Luminiţa Anghel m-am supărat pentru că a luat o notă de 0. Nu e normal, pentru vocea, pentru piesa şi pentru prezenţa ei. A fost nefiresc", a subliniat el.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ruși pe aeroportul Vnukovo din Moscova după anunțul mobilizării FOTO Twitter
image
image
image
image
image
image
telefon ecran getty jpg
casa de marcat supermarket pexels jpg
gratii 1 jpeg
Sebastian Olariu si tatal lui FOTO Antena 3 Facebook jpg
istanbul pexels jpg
urangutan pixabay jpg
harta razboi ucraina steag drapel rusia europa shutterstock 2114384846 jpg
Nervos
image
actualitate.net
image
actualitate.net