Veste soc pentru francezi! Nicolas Sarkozy a fost arestat preventiv

Veste soc pentru francezi! Nicolas Sarkozy a fost arestat preventiv

Ultima actualizare:

    Fostul preşedinte al Franţei a fost arestat preventiv
Fostul preşedinte al Franţei a fost arestat preventiv

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost plasat în arest preventiv marţi dimineaţa, într-un dosar privind presupuse fapte de trafic de influenţă, o măsură fără precedent împotriva unui fost şef al statului francez, a declarat o sursă judiciară.

Anchetatori de la Brigada Anticorupţie din cadrul Poliţiei Judiciare îl vor putea audia pe Sarkozy timp de până la 24 de ore, un mandat care poate fi prelungit cu alte 24 de ore.

Sarkozy a sosit marţi dimineaţa la sediul Brigăzii, pentru a fi audiat într-un dosar privind presupuse fapte de ttrafic de influenţă, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul poliţiei.

O maşină cu geamuri închise la culoare, la bordul căreia se afla fostul şef de stat, a sosit la sediul Direcţiei Centrale a Poliţiei Judiciare din Nanterre, la periferia Parisului, potrivit unui jurnalist AFP.

Anchetatorii caută să stabilească dacă fostul preşedinte din perioada 2007-2012 a încercat să obţină informaţii de la un magistrat de rang înalt despre o anchetă care-l viza, în schimbul promisiunii unui "post de prestigiu".



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
contract de angajare jpg
urs jpg
cutremur seism romania harta shutterstock 2122729157 jpg
cca9298f 9d1d 4814 8dea a90630b831e6 jpg
car mechanic changing wheels car jpg
leacul zilei cu lidia fecioru remediu pentru cei care sufera de pietre la rinichi 524138 jpg
Vlad Bălțățeanu (1) jpg
record mondial skateboard guinness jpg
image
image