Vica Blochina: «Un silicon mi-a alunecat la subraţ»
O decizie spontană a costat-o pe Vica Blochina mai scump decât îşi închipuia. Cu doar o săptămână înaintea operaţiei de mărire de sâni, blonda şi-a schimbat medicul estetician la care îşi programase intervenţia. Astfel, a ajuns pe mâinile dr. Adina Alberts, iar rezultatul a fost un fiasco. Siliconul de la un sân s-a deplasat în zona axilei, iar cusăturile au şi azi o culoare albastră-roşiatică.
Iniţial, vedeta Antenei 2 a vrut să se opereze la medicul Yair Miron, pe care îl cunoaşte de multă vreme şi la care şi-a injectat botox de câteva ori. Vica Blochina deja plătise un avans de 1.000 de euro în contul operaţiei pe care urma să o facă la clinica lui Miron. Deşi toate detaliile intervenţiei erau bătute în cuie, din raţiuni financiare, Vica s-a răzgândit pe ultima sută de metri. I s-a propus indirect un târg avantajos: dr. Adina Alberts îi va face operaţia gratuit în schimbul publicităţii.
Atrasă de ideea de a economisi câteva mii de euro, blonda a acceptat propunerea.
Dacă ar fi plătit intervenţia chirurgicală, Victoria Blochina ar fi trebuit să scoată din buzunar în jur de 3.500-4.000 de euro. De altfel, aceasta este o practică obişnuită a medicului estetician Adina Alberts, procedând la fel şi în cazul altor vedete. Acestea beneficiază de intervenţii estetice gratuite dacă sunt dispuse să facă reclamă clinicii sale, Care Zone. În cazul Vicăi, lucrurile au mers prost. "Unul dintre silicoane a alunecat şi mi-a ajuns la subraţ", ne-a declarat blonda.
Mai mult decât atât, cusăturile nu s-au cicatrizat şi sunt atât de urâte încât Vica s-ar fi plâns unei cunoştinţe că se simte ca personajul unui film de groază. Speriată de cum arată sânii ei, la şase luni după mărire, Vica Blochina a mers, ieri după-amiază, la clinica Care Zone pentru un control de urgenţă, dar mai ales pentru a cere explicaţii medicului Adina Alberts, pe care ziarul Click! a încercat să o contacteze ieri, dar fără succes.
Miercuri seară, Vica îşi făcuse programare la cabinetul medicului Adina Alberts, dar a contramandat întâlnirea. Şi, ca să uite de problemele cu silicoanele, frumoasa lituaniancă s-a dus direct la un salon de înfrumuseţare din zona Berceni, unde a petrecut nu mai puţin de patru ore. S-a spălat pe păr, şi-a făcut un tratament pentru pletele vopsite, s-a coafat, apoi şi-a făcut şi manichiura.
Astfel, la ieşirea din salon, Vica era toată numai zâmbet. Ba chiar s-a şi pupat cu angajaţii centrului, semn că frecventează acel loc şi e plăcută de toţi angajaţii.
La ieşirea din clinică, Vica părea îngândurată
O altă vedetă care s-a lăsat pe mâinile medicului estetician Adina Alberts este Ramona Gabor. Sora Monicăi Gabor a suferit trei intervenţii într-o singură zi: şi-a mărit bustul, şi-a remodelat nasul şi şi-a corectat gambele, punându-şi silicoane în ele. Rezultatele au fost, însă, cu mult sub aşteptări. Noii sâni ai Ramonei Gabor şi nasul operat au fost mult timp subiect de bârfă în lumea mondenă. Gurile rele spun că sânii arată nefiresc, căci sunt prea jos, iar nasul are o formă ciudată şi nepotrivită cu fizionomia ei.