VIDEO Chivu aduce victoria lui Inter cu Cesena

VIDEO Chivu aduce victoria lui Inter cu Cesena

Ultima actualizare:

Chivu, care a evoluat tot meciul, a înscris golul de 3-2 în minutul 45+1, reluând cu capul din 6 metri un balon centrat de Maicon. Internaţionalul român se află la primul gol în acest sezon şi la al doilea de când evoluează la Inter Milano. Imediat după ce a înscris, Chivu şi-a scos casca de protecţie, s-a îndreptat către o cameră a televiziunii şi i-a dedicat reuşita soţiei sale, Adelina.

Celelate goluri ale învingătorilor au fost marcate de Eto'o '14 şi Milito '15, în timp ce pentru oaspeţi au înscris Bogdani '23 şi Giaccherini '29.

Această partidă a fost amânată, deoarece la data disputării etapei Internazionale Milano participa la Campionatul Mondial al cluburilor, competiţie pe care a şi câştigat-o.

În clasament conduce AC Milan, cu 41 de puncte, fiind urmată de SSC Napoli şi Lazio Roma, ambele cu câte 37 de puncte dar departajate de golaveraj. Inter Milano a urcat pe locul patru, cu 35 de puncte şi un meci mai puţin disputat.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
apartament bucuresti jpg
nunta pixabay jpg
restaurant (1) jpg
smurd jpg
lacul trei ape jpg
biserica pexels1 jpeg
sofer de tir jpg
Meteo - vremea - furtuna si canicula
image
image