VIDEO Ea e femeia cu cei mari sâni din Anglia! "Îmi place să fiu artificială"

Ultima actualizare:

    Femeia are cei mai mari sâni din Marea Britanie
Femeia are cei mai mari sâni din Marea Britanie

Debbie Delamar are 34 de ani şi o dorinţă greu de trecut cu vederea: să aibă cei mai mari sâni din Marea Britanie.

Mamă a doi copii, femeia a făcut o obsesie din a-şi mări bustul şi a ajuns, spre fericirea ei, să aibă cei mai mari sâni din Marea Britanie.Acest record o face cum nu se poate mai fericită, chiar dacă viaţa cu nişte sâni de trei kilograme fiecare nu e deloc uşoară. "Oriunde mă duc, lumea se holbează la mine şi mie îmi place asta. Îmi place să fiu artificială şi imi doresc ca sânii mei să fie cât mai mari cu putinţă. Nu am intenţionat să am cel mai mare bust din Marea Britanie, dar dacă asta s-a întâmplat, nu pot decât să fiu foarte fericită. Am început să mă obişnuiesc cu sânii mei mari. Prima dată când mi-am dat seama că sunt intr-adevăr imenşi a fost când am fost cu fiica mea la un concert. Când am vrut să aplaud, nu am reuşit din cauza sânilor. În casă, soţul meu face toată treaba, dar la muncă e mai greu, pentru că trebuie să stau la o distanţă destul de mare de calculator", a declarat femeia, potrivit Huffington Post.

Delamar a ajuns să poarte la sutien mărimea 30KK, iar sânii uriaşi au făcut-o o mică vedetă în lumea virtuală. Pe reţelele de socializare, acolo unde încarcă mereu fotografii cu ea, au existat persoane care i-au oferit chiar bani pentru a poza cu ea.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
lumină PNG
image
image
image
image
image
image
Epava Titanicului (© NOAA / Institute for Exploration / University of Rhode Island / Wikimedia Commons)
easter bell 3321946 1280 jpg
carti biblioteca birou jpeg
scoala jpg
preot freepik jpg
ploaie jpg
Transilvania şi Basarabia, lebedele Mării Negre (din arhiva personală a lui Constantin Cumpănă) jpg
umar kamani nada adelle nunta profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net