VIDEO Intră să vezi cine e cântăreţul român care a colaborat cu sexoasa asta din Grecia!
A colaborat cu una dintre cele mai cunoscute şi sexoase artiste din Grecia, Vanessa Adamopoulou, piesa lor devenind hit în staţiunile de acolo, iar în această vară, Marcko a revenit în forţă.
Marcko a reputat un imens succes cu piesa "Oh Lala" feat.Vanessa Adamopoulou, piesa fiind anul trecut un adevărat imn al staţiunilor estivale greceşti. Vanessa Adamopoulou este autoarea piesei "Pano Stin Trella Mou", cea mai difuzată melodie în Grecia din ultimii zece ani.
Marcko este un tânăr din România care și-a descoperit pasiunea pentru muzica încă din copilarie, de la 10 ani urmând diferite cursuri pentru a-și dezvolta talentul artistic. A urmat cursurile liceului de muzica din orașul natal, iar apoi și-a perfecționat tehnica interpretativă și și-a dezvoltat abilitățile de compozitor în cadrul Universității Naționale de Muzică din București.
Primul single din acest an, "Crazy Affaire", produs de cunoscutul compozitor Adi Cristescu, l-a lansat la începutul acestei veri. Apoi a revenit iar alături de frumoasa Vanessa, cu o piesă compusă de Axel Dario, ce i-a cucerit pe ascultătorii de muzică dance, iar recent, a lansat „Până la Soare".
„Ideea piesei „Până la Soare" este foarte simplă, mi-am dorit să fac o melodie prin care să exprim exact felul meu de a fi şi de a gândi. Pasiunea pentru muzică am descoperit-o efectiv la vârsta la care voiam să încerc să mă descopăr. Practic, am făcut toate sporturile: tenis, fotbal, am fost şi la lupte, la karate şi la aeromodele şi tot ce se putea face până am ajuns la muzică, la Şcoala Populară de Arte. Am dat o probă, mi-au verificat aptitudinile ritmice şi apoi am făcut doi ani de pian. Ulterior, am ajuns să fac canto", mărturiseşte Marcko. Ascultă piesa aici!