VIDEO Sacrificiul suprem al unei mame. A ales să moară pentru ca fiica ei să se nască

Ultima actualizare:

La câteva săptămâni după ce a primit vestea, bucuria lui Stacie s-a spulberat când a aflat că suferă de cancer la gât în fază terminală.

Pentru că tratamentul cu citostatice ar fi împiedicat-o să ducă sarcina mai departe, Stacie a ales ca bebeluşul ei să de nască, chiar dacă acest lucru însemna ca ea să moară.

Deşi durerile provocate de cancer erau tot mai mari, iar ea ajunsese aproape oarbă din cauza bolii, Stacie nu s-a gândit nicio clipă să renunţe la viaţa copilului ei pentru a face chimioterapie.

În cele din urmă, ea a născut o fetiţă prin cezariană, cu patru luni înainte de termen, scrie Daily Mail.Copilul a fost dus intr-o altă clădire şi a fost ţinut în incubator, iar mama lui avea deja coloana distrusă de boală şi nu se putea deplasa.

"Medicii ne-au spus că este imposibil ca ea să vadă copilul", a spus fratele lui Stacie. La câteva zile de la naştere, ea a suferit un infarct, iar medici au anunţat familia că femeia este pe moarte.

O asistentă din spital, mamă la rândul ei, a înţeles atunci durerea lui Stacie de a nu-şi vedea niciodată fiica pentru care şi-a sacrificat viaţa.Ea a vorbit cu toată echipa de medici şi a reuşit să transporte copilul într-o capsulă specială pâna la mama lui.

"Nu am vrut să îi spun ce vor să facă asistentele, pentru că nu eram sigur că vor putea aduce copilul", a mai spus fratele lui Stacie.În cele din urmă, emoţionanta întâlnire a avut loc.

"S-a lăsat tăcerea, nimeni nu a mai spus nimic în acel moment".

A fost singura dată când Stacie şi-a ţinut copila în braţe.După trei zile, Stacie a murit, iar copilul este acum crescut de fratele ei şi de soţia acestuia.

Vezi aici VIDEO cu fetiţa lui Stacie

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net