Vine Ando, pleacă Dinu
Andone e tot mai aproape de o revenire în „Ştefan cel Mare" şi totul se va clarifica săptămâna viitoare, când Cristi Borcea şi Nicolae Badea vor ajunge în ţară.
Părţiile sunt aproape înţelese, mai rămâne de stabilit funcţia pe care o va ocupa tehnicianul. Deşi, oficial, Ţălnar este susţinut, acţionarii tratează în continuare cu „Fălcosul".
Revenit joi seara din Miami, antrenorul a declarat că în scurt timp va avea loc întâlnirea decisivă şi va afla dacă îi va conduce pe roş-albi din retur.
„Mai am şi alte oferte, să vedem dacă vin la Dinamo... Voi discuta cu acţionarii săptămâna viitoare, oricum nu pot să vă spun acum dacă vin ca manager general sau în altă funcţie", a spus Andone.
Totuşi, dacă Ando va semna cu roş-albii şi va deveni manager general, Ţălnar va rămâne antrenor principal, dar Cornel Dinu va pleca de la echipă.
În primul rând nu se va mai ocupa de transferuri şi nu va mai superviza antrenamentele, deci nu ar mai avea atribuţii de director tehnic, ca până acum.
În plus, relaţiile dintre Andone şi Dinu nu sunt dintre cele mai bune, lucru care va contribui la renunţarea „Procurorului" la funcţia de director tehnic, el urmând ori să-şi reia postul de administrator delegat, ori chiar să plece de la club.
«Procurorul» şi Ţălnar, supăraţi pe Andone
Directorul tehnic, Cornel Dinu, şi antrenorul "câinilor", Cornel Ţălnar, nu sunt de acord cu modalitatea "Fălcosului" de a negocia revenirea la Dinamo.
Celor doi nu le convine faptul că Ando amână să dea un răspuns concret, cât mai repede, şi astfel s-a creat o stare de confuzie în vestiar, mai ales că luni e reunirea "câinilor". În plus, antrenorul de 49 de ani este bănuit că se autopropune la Dinamo.
«Graşii» Pulhac şi Cristea, ameninţaţi
Mari emoţii pentru dinamovişti începând cu săptămâna viitoare. Jucătorii vor fi cântăriţi atât la vizita medicală, dar şi la Săftica. Cine a mâncat prea mult de Crăciun şi de Revelion a încurcat-o!
Ţălnar este decis să împartă amenzi în stânga şi-n dreapta, pedeapsa prevăzută de Regulamentul de Ordine Interioară fiind de 1.000 de euro pentru fiecare kilogram în plus.
Pulhac şi Adrian Cristea ar putea scoate din buzunar câteva mii de euro
Antrenorul lui Dinamo va sta cu ochii, mai ales, pe Adrian Cristea şi Pulhac. „Ţânţarul" a vorbit cu ei în mod special, înainte de vacanţă, să aibă grijă, pentru că ei sunt predispuşi la îngrăşare.
„Prinţul" şi Pulhac sunt sunaţi aproape zilnic de stafful tehnic şi verificaţi dacă respectă orarul personalizat de antrenamente.
Jucătorii au încercat pe cât posibil să se ţină de program, îndeosebi Pulhac. Fundaşul stânga a fost acuzat, în trecut, de Borcea că „s-a îngrăşat ca un porc" şi „seamănă cu un luptător de sumo".
De altfel, şi Ţălnar, pe finalul turului, l-a ameninţat pe Cristi că nu mai prinde echipa dacă nu se pune pe slăbit.
O veste bună vine dinspre Claudiu Niculescu. Atacantul de 33 de ani a recunoscut el însuşi că, pentru prima dată de când e la Dinamo, se va prezenta la reunirea lotului fără kilograme în plus.
Predispus şi el la îngrăşare, „Clau-gol" a mers la sală şi şi-a recăpătat tonusul muscular de dinainte de vacanţa de iarnă.