Viorel Hizo: "Campionatul ăsta se dispută cu pistoalele pe masă"
"Avem a treia şansă la titlu anul acesta, după Oţelul şi Timişoara. Clasamentul reflectă în bună măsură valoarea actuală a echipelor, însă în ce ne priveşte trebuia să fim mai sus cu un loc, dacă nu pierdeam nepermis la Timişoara sau nu făceam egal acasă cu Astra. Campionatul ăsta se dispută cu pistoalele pe masă. Va fi foarte greu penru toată lumea, dar eu am încredere în FC Vaslui că poate câştiga campionatul", a spus Hizo.
Tehnicianul vasluienilor a afirmat că şi-ar fi dorit să transfere unul sau doi jucători, dar clubul nu va face achiziţii: "Începem o perioadă de pregătire foarte împortantă pentru echipă, iar eu m-am pus la punct în ultimele zile cu tot ceea ce înseamnă nou în pregătirea fizică. Vreau ca în meciurile din retur să jucăm fotbal şi după minutul 60. Când am venit aici, echipa era într-o situaţie mai puţin placută cu toate scandalurile anterioare, iar misiunea mea a fost să adun cât mai multe puncte în dreptul Vasluiului. De abia acum mă voi concentra asupra modelării echipei prin prisma mea. Vor apărea în primul 11 jucători care nu prea au fost văzuţi în prima parte a campionatului. Avem un lot consistent, cu toate că această imposibilitate de a transfera nu prea ne convine. Aş fi vrut să transfer un jucator, maxim doi pe posturile pe care eu le consider deficitare".
FC Vaslui a plecat astăzi într-un contonament de opt zile la Poiana Braşov, care va include şi un meci de pregătire, la 26 ianuarie, cu formaţia CSM Braşov, din Liga a III-a. De asemenea, FC Vaslui va mai juca un meci amical, la 30 ianuarie, pe teren propriu, cu echipa FCM Bacău, din Liga a II-a.