Virusul West Nile a provocat moartea a 17 persoane în Texas

Ultima actualizare:

    Virsul West Nile se transmite de către ţânţari
Virsul West Nile se transmite de către ţânţari

Virusul West Nile, care este transmis la oameni de către ţânţari, a provocat moartea a 17 persoane de la începutul anului în Texas, în sudul Statelor Unite, unde autorităţile oraşului Dallas au declanşat, miercuri, starea de urgenţă sanitară, relatează AFP.

În total, 693 de cazuri de îmbolnăviri şi 26 de morţi au fost înregistrate de la începutul anului de autoritţţile sanitare americane pe întreg teritoriul Statelor Unite. Texasul are cel mai mare număr de cazuri şi morţi înregistrat.

Virusul a afectat deja 381 de persoane în acest stat de la începutul anului, conform autorităţilor sanitare locale.

"Texas este pe cale să înregistreze un număr record de cazuri de la apariţia bolii în 2002", subliniază acestea.

În districtul unde se află Dallas, cel de-al 9-lea oraş al Statelor Unite, 10 morţi şi 128 de îmbolnăviri au fost înregistrate, majoritatea de la începutul verii determinând autorităţile să declanşeze starea de urgenţă sanitară.

În 2011, 27 de persoane au fost afectate de virus în Texas, iar două au murit. La nivel naţional, pentru aceeaşi perioadă, 712 cazuri şi 43 de morţi au fost înregistrate, scrie Mediafax.

Numărul mare de persoane afectate de virus în Texas poate fi cauzat de iarna uşoară şi primăvara ploioasă, a explicat pentru AFP, Christine Mann, purtătoare de cuvânt a autorităţilor sanitare ale statului. "Însă în acest stadiu nu este încă clar", a mai spus ea.

Virusul West Nile, identificat pentru prima dată în Uganda în 1937, poate provoca trei tipuri de reacţii la oameni. De cele mai multe ori trece neobservat, însă poate cauza de asemenea simptome asemănătoare gripei, iar la un număr mic de cazuri poate provoca complicaţii precum meningita sau encefalita. În aceste cazuri boala poate fi mortală.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1 remediu sforait jpg jpeg
cea mai scunda femeie cea mai inalta femeie guinness world records jpg
prison puzzle jpg
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net