Vladimir Putin si Angela Merkel, faţă în faţă la finala Cupei Mondiale

Ultima actualizare:

    Merkel şi Putin, faţă în faţă la finala Cupei Mondiale
Merkel şi Putin, faţă în faţă la finala Cupei Mondiale

Preşdintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel urmează să se întâlnească duminică, la Rio de Janeiro, unde se va disputa finala Cupei Mondiale, potrivit unui consilier al Kremlinului, relatează AFP.

"Planificăm întâlniri bilaterale cu liderii unor ţări care vor fi prezenţi la finala Cupei Mondiale", a anunţat Iuri Uşakov, principalul consilier al Kremlinului pentru politică externă, în cursul unei conferinţe de presă.

"Lista încă nu a fost întocmită, dar presupun că ar fi vorba despre Germania şi alte ţări. Vom avea întrevederi neoficiale", a spus el.

Prezenţa lui Vladimir Putin la finala Cupei Mondiale era programată dinainte, preşedintele rus efectuând în perioada 13-16 iulie o vizită în Brazilia, pentru a participa la summitul marilor state emergente din BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud).

Potrivit unui comunicat al preşedinţiei germane, cancelarul Angela Merkel şi preşedintele Joachim Gauck urmează, la rândul lor, să se deplaseze în Brazilia pentru a încuraja din tribune selecţionata de fotbal a Germaniei, care va juca finala Cupei Mondiale împotriva Argentinei.

Consilierul nu a precizat subiectele care ar putea fi abordate în contextul în care diplomaţia germană este foarte implicată în eforturile de soluţionare a crizei ucrainene.

Liderul de la Kremlin urmează să participe la ceremonia de închidere a Cupei Mondiale, în cursul căreia preşedinta Braziliei, Dilma Roussef, va preda ştafeta organizării ediţiei din 2018 omologului său rus.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles și Regina Camilla Foto Getty Images jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
rinocer1 jpg
sacelu baza de tratament
cumparaturi supermarket alimente  shopping verifica garantia pret jpeg
image png
euro valuta bani pixabay jpg
Caldura canicula vara FOTO Shutterstock
gandaci de bucatarie jpeg
menopauza jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net