Vom avea o vară cu temperaturi record?

Vom avea o vară cu temperaturi record?

Ultima actualizare:

Experţii din Marea Britanie anunţă că vremea de la ei va fi extremă în acest an: după o iarnă până în luna martie, vor avea o lungă vară fierbinte, cu temperaturi record pentru acea zonă, de peste 38 de grade, precizează Daily Mail.

În plus, va fi deosebit de lungă, până spre sfârşitul lunii septembrie. De regulă, vara începe în Marea Britanie din luna iunie, dar anul acesta va fi mai cald, începând chiar de azi.

"Positive Weather Solutions" (PWS), compania care face aceste prognoze, spune că situaţia va fi la fel în toată Europa, deci şi la noi.

„Vor fi temperaturi foarte ridicate şi multe dintre valorile record de până acum vor pica. Am avut schimbări bruşte de vreme şi vom vedea şi mai multe", a spus Jonathan Powell, de la PWS.

Meteorologii români spun că şi la noi vor fi temperaturi foarte ridicate, poate chiar peste recordul de 44,4 grade Celsius, măsurate în 10 august 1952, în Bărăgan, în localitatea Ion Sion.

„Am avut câţiva ani mai calzi, cu valori apropiate de acest record, dar anul trecut a fost o vară aproape normală. În acest an, nu aşteptăm perioade mari de caniculă, cum au fost în anii trecuţi. Însă, sunt foarte posibile fenomenele extreme: zile fierbinţi, urmate de furtuni, ploi torenţiale, grindină, tornade. Încălzirea se va face treptat, iar răcirea va fi bruscă", ne-a explicat meteorologul Dumitru Baltă, de la ANM.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
loto istock jpg
Design fără titlu (7) png
loto png
Design fără titlu (6) png
femeie frig jpeg
balcon jpg
militari romani MApN jpg
politie anglia marea britanie istock jpg
image
image