Vrei să-ţi iei o casă ieftină? O găseşti pe hol la primărie

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Lume, lume, poftiţi la chilipiruri imobiliare! Tot mai multe case, terenuri şi apartamente din Bucureşti, executate silit, sunt scoase la vânzare la preţuri de două ori mai mici decât în perioada boom-ului imobiliar.

Un teren de peste 1.000 de metri pătraţi, numai bun de ridicat pe el o vilă, un apartament de două camere în buricul târgului şi o casă cu etaj lângă Muzeul Militar.

Ce au în comun toate aceste proprietăţi? Sunt scoase la vânzare la preţuri mult mai mici decât valorau acum doi sau trei ani. Avizierele din primăriile Capitalei sunt ticsite de asemenea anunţuri, cele mai multe găsindu-se la Sectorul 1.

Chiar şi aşa însă, nu mulţi se înghesuie la licitaţii astfel că şi acestea se dovedesc a fi extrem de greu de vândut. De multe ori, susţin experţii imobiliari contactaţi de Click!, lumea interesată de imobile ieftine află prea târziu de anunţurile de licitaţie.

Dacă proprietăţile se vând sub valoarea creditului acordat, debitorii riscă să fie executaţi silit şi pentru alte bunuri. Pentru a cumpăra o astfel de casă, trebuie să depuneţi 10% din preţul de pornire al licitaţiei în contul executorului judecătoresc. Dacă nu câştigaţi licitaţia, primiţi banii înapoi.

Apartament str. Piaţa Amzei

Creditor: Bank of Cyprus

Debitor: persoană fizică

Bun imobil: apartament două camere

Preţ de pornire al licitaţiei: 73.600 de euro

simeon stalpnicul png

Casă str. Făgăraş

Creditor: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

Debitor: persoană juridică

Bun imobil: casă 4 camere şi teren

Preţ de pornire al licitaţiei: 300.810 de euro

simeon stalpnicul png

Teren str. Drumul Sărmaş

Creditor: Bancpost

Debitor: persoană fizică

Bun imobil: teren 1.000 mp

Preţ de pornire al licitaţiei: 136.500 de euro

simeon stalpnicul png


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
bulletrain743 travel 1767532 jpg
Sosete albe  jpg
Bronz - arsuri solare FOTO Shutterstock
image png
man using mobile phone while driving jpg
Nicușor Dan, Eugen Tomac. FOTO Mediafax Foto
rural
image
image