Zboară cu 104 km/oră

Zboară cu 104 km/oră

Ultima actualizare:

    „Prinţul“ a început  antrenamentele de la  cinci luni, iar la vârsta  de doi ani a devenit campion
„Prinţul“ a început antrenamentele de la cinci luni, iar la vârsta de doi ani a devenit campion

Unul dintre cei mai rapizi porumbei din România trăieşte la Babadag, în judeţul Tulcea. Columbofilul Petre Izdrea, este cel care îl antrenează şi l-a făcut campion.

Printre cei peste 200 de porumbei sunt şi câţiva la loc de cinste, pe care tulceanul Petre Izdrea îi numeşte cu drag „familia regală".

„Am o regină, un rege, un prinţul, prinţesa şi vreo doi baron. Sunt porumbeii care mi-au adus cele mai mari bucurii la concursuri", spune Izdrea. Cel mai preţios exemplar este porumbelul „Prinţul".

El a început antrenamentele de la cinci luni şi a luat locul 1, la Deva, în anul 2000, la categoria fond, pe când avea vârsta de 2 ani. Anul acesta, la Brasov, a fost de doua ori vicecampion. O dată la „maraton internaţional", pe o distanţă de peste 800 de kilometri, şi o dată la categoria „maraton maturi".

"Prinţul" poate zbura sute de kilometri cu viteze medii de 60 de kilometri la oră, dar a atins la concursuri chiar şi viteză de 104 de kilometri la oră, pe distanţe relativ scurte, în funcţie de condiţiile meteo", mai spune Izdrea.

Drept premiu, la sosire, "Prinţul" primeşte o mâncare specială, depurativă, ca să îşi revină după efort. Delicatesa specială este miere de albine în apă.

„Tare le mai place, dar asta primeşte numai la rezultate deosebite", spune antrenorul. În rest, mîncarea unui porumbel nu este complicată, dar fiecare columbofil are reţeta lui.

„Grâu, mazăre, miei, floarea soarelui, orzoaică. Proporţiile diferă, fiecare mizează pe secretul hrănirii ", explică Petre Izdrea. În gospodăria de la marginea Babadagului, porumbeii sunt bine păziţi de un câine, pentru că tentaţiile sunt mari, iar valoarea porumbeilor lui Izdrea este cunoscută.

„Valoarea lor este dată în primul rând de arborele genealogic, apoi de cât de antrenat este un porumbel. Se vând începând de la 100 de euro, dar şi cu 500 de euro. De aceea trebuie păziţi", a precizat columbofilul.

Câinele Manu păzeşte porumbeii, pentru că sunt valoroşi, iar tentaţiile sunt mari

simeon stalpnicul png


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Meghan Markle și tatăl ei jpg
Femeia care a intrat cu masina pe plaja jpg
Slavi Binev jpg
alexandru toader si tatal sau tudorel toader jpg
Caz Ialomița jpg
disparitie Arges jpg
11035374 7fc0 42f4 a965 d58a8e7d2f99 jpg
Grădină verticală
image
image