Zeci de bărbaţi arestaţi în Somalia pentru că şi-au ras bărbile

Ultima actualizare:

"Unităţile noastre, menite să supravegheze respectarea bunelor practici religioase, au arestat zeci de locuitori pentru că şi-au ras bărbile, lucru interzis de statul regional islamic", a declarat acesta, Abu Hureyra Abdurahman.

Atât Kismayo, oraş situat în sudul ţării, cât şi o mare parte din Somalia se află sub controlul Al Shabab, care se opune guvernului federal de tranziţie din Somalia.După cum informează cotidianul somalez online "Mareeg", Al Shabab a ordonat în decembrie 2009 ca toţi bărbaţii din oraş să-şi radă mustăţile şi să-şi lasă bărbile să crească. Mareeg scrie că după valul de arestări ce au avut loc joi, deţinuţii au fost torturaţi de miliţiile Al Shabab.

"Vor rămâne în închisoare trei zile ca pedeapsă pentru că au încălcat tradiţia islamică", a spus şeful poliţiei.

Kismayo este principalul port sudic al Somaliei şi se află sub controlul Al Shabab din 2008, care a impus o interpretare foarte strictă a legii islamice sharia în zonele pe care le controlează.

Citeşte şi despre alte pedepse bizare aplicate în SomaliaÎngropat de viu şi ucis cu pietre pentru adulter!Ucisă cu pietre după ce a făcut sex cu un bărbatSomalia: Sute de femei şi de copii au urmărit o execuţie în direct



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
gradinarit jpg
nunta pixabay jpg
shingo suzuki libertatea jpg
gatit freepik1 jpeg
Nicușor Dan la BDSA FOTO Mediafax
fructe istock jpg
Strategii de joc pentru loto online  cum să ți alegi sistemul preferat jpg
dormitor png
image
image