Zeci de poliţişti răniţi în Germania, după ce o manifestaţie a kurzilor a degenerat

Ultima actualizare:

    Protest al kurzilor din Germania (Foto: Arhivă)
Protest al kurzilor din Germania (Foto: Arhivă)

Un festival kurd a degenerat în violenţe sâmbătă seara la Mannheim, în vestul Germaniei, unde 80 de poliţişti au fost răniţi, dintre care unul este în stare gravă, au anunţat surse oficiale.

Aproximativ 40.000 de kurzi veniţi din toată Europa s-au reunit sâmbătă seara, la Mannheim, pentru o manifestaţie culturală, informează Adevărul.

Incidentele au început în momentul în care un băiat în vârstă de 14 ani a arborat drapelul unei organizaţii interzise, iar mii de persoane au participat la această acţiune.

Chemate de organizatori să intervină, forţele de ordine au fost atacate cu pietre, sticle şi dispozitive incendiare, şi au ripostat cu gaze lacrimogene.

Cel puţin 13 vehicule ale poliţiei au fost avariate în cursul acestor violenţe, iar 31 de persoane au fost arestate. Poliţiştii au confiscat cuţite şi boxuri pentru pumn.

Surse din cadrul poliţiei nu au putut preciza cărei organizaţii interzise îi aparţinea drapelul arborat.

Câteva mii de kurzi, majoritatea originari din Turcia, locuiesc în Germania.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
anca verma instagram jpg
alex madred war 6842531 jpg
drona marina jpg
explozie drona jpg
ileana matus cristian pomohaci colaj facebook jpg
ciocan judecator pixabay jpg
explozie portul constanta captura video jpg
image png
image
image