12 terase, închise de Fisc în Centrul Istoric
În plin sezon estival, 22 de terase din Centrul Istoric au fos verificate pe nepusă-masă, vineri dimineaţă, de comisarii Gărzii Financiare. Nu mai puţin de 12 dintre ele au fost închise timp de 90 de zile fiindcă nu eliberau bon fiscal pentru consumaţiile clienţilor.
Au investit zeci de mii de euro în localurile lor, însă vor trebui să bage din nou mâna adânc în buzunare. De data aceasta pentru a achita amenzile aplicate de inspectori, care se ridică la 125.000 de lei.
Patronii localurilor închise de Fisc, situate pe străzile Şelari, Gabroveni, Lipscani şi Smârdan, consideră, însă, că sunt ţinta unor atacuri din partea statului care nu vrea decât să acopere golurile din buget cu amenzi.
Terasa Fame, de pe strada Gabroveni, a fost închisă fiindcă angajaţii nu eliberau bon fiscal
„Vor să mai strângă bani la buget, de-aia au tăbărât pe noi", ne-a spus unul dintre patroni, rămas temporar fără afacere. Reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) recomandă tuturor celor care îşi petrec timpul liber la terasele din centrul oraşului să solicite bon fiscal pentru consumaţie.
Aceştia au precizat că acţiunile de acest fel se vor intensifica în perioada următoare pentru combaterea evaziunii fiscale.
Cafeneaua Old City, de pe strada Lipscani, şi-a suspendat activitatea în noaptea de joi spre vineri