150 de lei, preţul vieţii elevei însărcinate care s-a spânzurat în şopronul bunicii

16 mai 2010 10:05   Actualitate
Ultima actualizare:

Fostul prieten al Cristinei Geonea (18 ani), din Craiova, eleva însărcinată în luna a cincea, spune că îi trebuiau 150 de lei pentru întreruperea de sarcină pe care o planificaseră pentru tânăra care s-a sinucis cu un cordon în curtea bunicii.

Gigel povesteşte că a aflat de sarcina Cristinei încă din prima lună şi că atunci a decis că nu vrea copilul. "Eram prea tânăr. Cred că nici ea nu îl dorea. Ar fi făcut avort, însă nu ne permiteam. Am zis să mai aşteptăm câtva timp, ca să facem rost de nişte bani. Nu s-a mai întâmplat asta, pentru că ne-am certat, între timp", a adăugat Gigel. Acesta spune că nu a uitat-o pe Cristina şi că se gândeşte la ea în permanenţă, chiar dacă este împreună cu o altă fată. "Când sunt singur, îmi vine să înnebunesc. Mă simt şi eu puţin vinovat pentru că nu i-am mai dat atenţie. Mă gândesc poate că era posibil să o evităm. Dacă făceam rost de bani pentru avort, Cristina nu s-ar fi spânzurat", a completat acesta.

Nu a avut bani de avort

Gigel spune că nu luase salariul, când a stabilit că vrea să o ducă pe Cristina la un medic ginecolog. "Stăteam mai rău cu banii. Am încercat să mă împrumut de 150 de lei, dar nu am putut să fac rost. I-am zis Cristinei să mai aşteptăm câteva luni, până găsim banii ăştia", a mai spus fostul iubit al liceenei.

 Gigel recunoaşte că este un bărbat gelos, lucru care ar fi putut afecta relaţia. "Poate că eram prea gelos, însă am iubit-o. Degeaba familia ei zice că din cauza mea s-a omorât. Nu e adevărat în totalitate. Ca să spun adevărul, şi de ei îi era teamă, că tatăl ei era cam aspru. Îi era frică să îi spună că era gravidă, ca să nu îi facă ceva", a încheiat fostul prieten al Cristinei.

Pe aceeaşi temă:

Iubitul elevei sinucigaşe: «I-am oferit bani să scape de copil»

O elevă din Craiova s-a sinucis pentru că nu a avut bani de avort

Eleva însărcinată care s-a sinucis: «Dacă nu răspunzi mă omor!»

Pe de altă parte, părinţii elevei spun că nu erau prea duri cu aceasta şi aruncă vina morţii Cristinei pe Gigel. "Nu a vrut să recunoască copilul, iar Cristina a rămas dezamăgită. Trebuia să îi fie alături, nu să o abandoneze", a afirmat Marin Paraschiv, de 41 de ani, tatăl elevei.

Acesta spune că nu a ştiut de aceste probleme şi că, dacă ar fi fost informat de situaţia fetei lui, ar fi ajutat-o. "Nu mi-a zis nimeni că era gravidă. Din puţinul pe care îl aveam, nu o lăsam. Dar nu am avut habar că ea are în burtă un copil, pentru că nu se cunoştea", a completat bărbatul.

Mai multe