1,6 milioane €, salariul unui bancher în 2009
În timp ce mii de români preferă să nu mai mănânce ca să-şi poată plăti ratele, şapte bancheri români au primit, anul trecut, salarii, prime şi bonusuri în valoare totală de peste 8 milioane de euro.
Au avut profituri record în 2008. Aşa că au fost răsplătiţi pe măsură, un an mai târziu, în plină criză economică, când zeci de mii de români îşi pierdeau locurile de muncă, iar alţii îşi puneau capăt zilelor din cauză că nu mai puteau plăti ratele la bănci.
Potrivit www.zf.ro, şapte bancheri din România au plecat acasă, anul trecut, cu 8,1 milioane de euro, bani care au însemnat salarii, prime şi bonusuri.
Cinci dintre ei au primit peste 1 milion de euro fiecare, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Astfel, cel mai mare venit salarial net din România înregistrat în 2009, de 1,6 milioane de euro (6,76 milioane de lei), a revenit unui bancher de top şi reprezintă un record istoric pentru salariile declarate la Fisc în România.
În comparaţie cu anii trecuţi, când pe primele locuri în clasament se aflau manageri din alte sectoare economice, cum ar fi, de pildă, telecomunicaţiile, în 2009, bancherii au dominat topul celor mai mari zece salarii din România.