1$ pentru un certificat de căsătorie!

9 septembrie 2009 18:21   Actualitate
Ultima actualizare:

Un supermagazin din Los Angeles propune astăzi unor cupluri, nouă la număr, să combată criza economică eficient, căsătorindu-se pentru mai puţin de un dolar. Lanţul de supermagazine "99 Cents Seulement" va sărbători ziua de 9 septembrie, adică ziua a 9-a a lunii a 9-a a anului 2009, căsătorind în incinta magazinului său din Sunset Boulevard, în centrul Hollywood-ului, 9 cupluri pentru suma de 99 de cenţi, ilustrând astfel politica magazinului care nu vinde nimic mai scump de un dolar.

După ceremonie, fericiţii căsătoriţi vor primi câte un cec cu 99,99 dolari şi vor fi trimişi într-o limuzină spre o "celebră destinaţie romantică" din Los Angeles, asigură un comunicat al lanţului de supermagazine, fără a intra în detalii, relatează Agerpres.

Nedându-se înapoi de la nicio cheltuială, 99 Cents Seulement se mai angajează să ofere 999,99 dolari unui copil născut în 9 septembrie, cu condiţia ca acesta să fie un bebeluş în greutate de 9 livre şi 9 once, adică 4,3 kg.

Mai multe