28 de ore prizonieri în peşteră

30 mai 2010 18:57   Actualitate
Ultima actualizare:

O spaimă soră cu moartea au tras trei bărbaţi din Târgu Mureş, care se aflau, sâmbătă, la amiază, în peşterea Huda lui Papară din Munţii Apuseni, judeţul Alba.

Ei cartografiau peştera, când au fost surprinşi de o viitură.

Cei 10 membri au grupului de la Facultatea de Geografie de la Universitatea „Dimitrie Cantemir" din Târgu Mureş au intrat în peştera Huda lui Papară, de la Sălciua, judeţul Alba, sâmbătă dimineaţa, pentru a cartografiera zona, în cadrul unui proiect şcolar.

În jurul orei 17.00, a venit potopul care a ţinut circa 30 de minute. Pârâul care străbate peştera a crescut brusc, blocând ieşirea, iar trei dintre speologi, un cadru didactic, un topograf şi un student au fost surprinşi de o viitură.

Marius Cigher (34 de ani) cadru universitar la Facultatea de Geografie şi preşedintele clubului speologic din Târgu Mureş, Marius Mihalache (51 de ani), topograf, şi Cristian Graur (23 de ani), student, au aşteptat 28 de ore, la o temperatură de 10-12 grade Celsius până să fie scoşi de către salvamontişti.

Peste 30 de salvamontişti şi pompieri din trei judeţe au plecat în cătarea lor. Cei trei au fost descoperiţi, după 28 de ore, la o distanţă de 700 metri în interior şi au primit îngrijiri medicale.

"Am lucrat în condiţii dificile, cu o reţea de corde­­line, pentru că accesul a fost îngreunat de nivelul crescut al apei din peşteră", Puşcaş Zamfir, salvamontist, şef Salvaspeo Alba

Mai multe