49 de ore cu Irina!

6 mai 2012 16:02   Actualitate
Ultima actualizare:

Sosită în ţară pe 1 mai, Monica Gabor a aşteptat cu sufletul la gură să o revadă pe Irinuca. Columbeanu a fost însă intransigent şi nu i-a lăsat fata decât fix 49 de ore, perioadă de timp prevăzută de lege. „Când nu am dreptul să o văd nici nu mă lasă să vorbesc cu ea la telefon", ne-a declarat Moni.

Clipele pe care Monica le petrece împreună cu fiica ei, Irina, sunt nepreţuite, cu atât mai mult cu cât Irinel Columbeanu nu o lasă pe micuţă în compania mamei sale decât strict în orele prevăzute de lege.

Moni a sosit pe 1 mai în ţară, nerăbdătoare s-o strângă în braţe pe Irinuca, însă a trebuit să aştepte trei zile ca minunea să se întâmple.

Vineri, la ora 18 00, Irinel i-a adus-o pe micuţă, şi din acel moment Moni a avut 49 de ore la dispoziţie să stea cu fiica ei.

Irinuca este foarte sociabilă şi s-a jucat în voie cu puştii din parc

„Irinel nu mi-ar da-o pe Irina niciodată, dacă ar fi după el. Îi este greu să respecte ordinul judecătoresc. În afara programului, eu nu am dreptul la conversaţie cu propria mea fiică", a dezvăluit Monica pentru Click!

Atunci când Irinuca şi-a revăzut mama, a îmbrăţişat-o strâns şi i-a spus că de-abia aştepta să o revadă.

Timp de 49 de ore, cele două, mamă şi fiică, au fost nedespărţite şi au petrecut împreună clipe cărora Monica le va duce dorul când va pleca din nou peste Ocean.

Pentru venirea fetei, vedeta i-a pregătit desertul preferat, tiramisu, iar, sâmbătă, a fost o zi de-a dreptul plină.

De dimineaţă au avut program la piscina situată în blocul din Pipera, în care Monica are un apartament.

S-au oprit să facă poze cu admiratorii

„Irina este înnebunită după apă şi adoră să se bălăcească. A învăţat să înoate destul de bine", a spus vedeta pentru Click!

După bălăceala de dimineaţă, a urmat ora de teatru unde fetele s-au delectat cu piesa preferată, „Frumoasa şi bestia".

În jurul orelor 16.30, după ce au luat masa în familie, Irinuca, însoţită de mamă, bunica Veronica, dar şi câţiva copii au mers la plimbare în Parcul Herăstrău, unde timp de 4 ore au cules flori, au alergat prin iarbă şi au hrănit lebedele de pe lac.

Ieri a fost ultima zi petrecută împreună de cele două, dar şi cea mai emoţionantă, pentru că la ora 19.00 fix, Irinel a venit să o ia pe micuţă.

Chiar dacă Monica a sperat să îi mai lase fata măcar o oră în plus, Iri a fost neînduplecat.

„Vreau să stau mai mult cu fiica mea, dar dacă nu se poate, de ce să mai rămân?!", a conchis Monica.

Nu ştie dacă va mai rămâne la proces

După ce săptămâna trecută s-a prezentat la Tribunalul Bucureşti încrezătoare că va câştiga custodia fiicei ei, Irina, Monica Gabor mai are de aşteptat, până când instanţa va da decizia finală.

Termenul final în procesul de custodie a fost amânat pentru data de 30 mai, însă Moni nu este decisă să mai rămână în ţară până la următoarea înfăţişare.

Mai multe