A devenit tată în spaţiu! VIDEO

22 noiembrie 2009 14:32   Actualitate
Ultima actualizare:

Să devii tată în spaţiu este o experienţă neobişnuită, pe care o trăieşte unul din astronauţii de pe naveta americană Atlantis, amarată la Staţia spaţială internaţională (ISS) de miercuri.

Soţia lui Randy Bresnik, 42 de ani, unul din cei şase membri ai echipajului de pe Atlantis lansat luni, din Florida, într-o misiune orbitală de unsprezece zile, a născut vineri o fetiţă, potrivit unui purtător de cuvânt de la Centrul spaţial Johnson din Houston (sud).

Randy Bresnik este al doilea astronaut din istoria programului spaţial care devine tată în timp ce este în misiune în spaţiu, potrivit NASA. Primul a fost Mike Fincke, în 2004. Şi pentru el era al doilea copil, tot o fată.

Într-un interviu pentru ABC acordat înainte de misiune, astronautul şi soţia sa Rebecca au explicat că au fost surprinşi când au aflat că ea era însărcinată deoarece medicii stabiliseră că nu puteau avea copii, ceea ce i-a determinat să adopte un băieţel ucrainian. La câteva luni după adopţie, Rebecca a rămas însărcinată.

Doamna Bresnika fost dezamăgită că soţul său n-a putut fi alături de ea la naştere, dar s-a arătat înţelegătoare faţă de situaţie.

"N-am ales noi acest moment.Randy s-a antrenat timp de un an de zile pentru această misiune", a povestit femeia într-un interviu difuzat de NASA.

Atlantis se va întoace pe Pământ sâmbătă.

Vezi VIDEO cu lansarea navei spaţiale Atlantis

Lansarea navei spaţiale Atlantis

 Pe aceeaşi temă:

Concurs NASA pe Twitter. Premiu: două zile de neuitat la Cape Canaveral

NASA a bombardat Luna în căutarea apei

Mai multe