"A fost un meci special pentru mine"

7 noiembrie 2009 16:57   Actualitate
Ultima actualizare:

"A fost un meci special pentru mine, pentru că era cu numărul 100 pe banca tehnică a Gazului. Am avut ceva emoţii, dar n-am vrut să le transmit şi jucătorilor şi le mulţumesc pentru victorie. Am ratat mult, dar sincer mi-aş dori ca în fiecare meci să avem atât de multe ocazii. Va veni şi timpul când vom reuşi să marcăm mai mult", a spus Pustai.

Tehnicianul ardelenilor a mai declarat că în finalul meciului, când ieşenii au avut o bară, a retrăit partida din sezonul precedent cu Oţelul, când scorul a devenit 2-2 în ultimele minute, şi e încântat că a reuşit prima sa victorie în duelurile cu echipele pregătite de Petre Grigoraş.

De partea cealaltă, Petre Grigoraş şi-a feliciatat jucătorii pentru dăruirea cu care au evoluat, în condiţiile în care a avut mulţi indisponibili din cauza gripei, iar unii au intrat pe teren fără să fie apţi de joc sută la sută. "Gaz Metan şi-a creat mai multe ocazii, dar, cu puţin noroc, am fi putut scoate un punct, chiar dacă, probabil, n-ar fi fost meritat", a spus antrenorul ieşenilor.

Gaz Metan Mediaş s-a impus, sâmbătă, pe teren propriu, în faţa Politehnicii Iaşi cu scorul de 2-1, într-un meci în care oaspeţii au rămas în inferioritate încă din minutul 32, însă au fost aproape să egaleze şi a doua oară, în minutul 90.

Mai multe