A lăsat afacerile familiei pentru Poli
Pentru a reveni în fotbalul din România, antrenorul a fost nevoit să sacrifice o parte din obligaţiile pe care le avea faţă de familie. Concret, Duşan jr. se ocupa, printre altele, de administrarea unui hotel-spa, alături de tatăl său.
Sanatorium Mariot din regiunea Františkovy Lázno este una dintre cele mai căutate locaţii din Cehia pentru tratamente pe bază de apă termală.
„Este afacerea familiei şi era normal ca Duşan să mă ajute. De acum încolo probabil că mă voi ocupa eu şi voi mai angaja pe cineva", a spus Uhrin senior, aflat într-o scurtă vacanţă în Gran Canaria.
„Iniţiativa de a porni această afacere i-a aparţinut tatălui meu. Hotelul el l-a pus pe picioare, eu l-am ajutat mai puţin. Este un loc unde îmi încarc mereu bateriile", a povestit şi noul antrenor al Timişoarei.
Duşan Uhrin va semna în cursul zilei de astăzi contractul cu formaţia lui Iancu. Pe şase luni, urmând ca din vară părţile să decidă dacă vor mai continua încă doi ani sau vor încheia colaborarea. Uhrin jr. are ca obiectiv participarea în Liga Campionilor în acest sezon, în cazul în care va câştiga titlul, contractul urmând să i se prelungească automat.
Va sta singur la Timişoara
Uhrin s-a căsătorit prima oară la 18 ani şi are două fete cu prima soţie: Gabriela (23 de ani) şi Katerina (19 ani). Din cea de-a doua căsnicie, cu Marketa Matouskova, 35 de ani, el are tot doi copii: o fată, Veronica (16 ani) şi un băiat, Duşan (9 ani).
Ca şi în precedentele mandate din România, fie la Timişoara sau la Cluj, Uhrin jr. va sta singur în ţara noastră, soţia sa rămânând alături de copii la Praga.