A luat-o pe contrasens pe autostradă, ca să moară

25 mai 2010 20:33   Actualitate
Ultima actualizare:

O doctoriţă din Bucureşti a vrut să se sinucidă pe Autostrada Soarelui. Femeia de 38 de ani a intrat pe contrasens la podul de la Fundulea, în direcţia Bucureşti, şi era să lovească în plin un echipaj de poliţie.

Transferată de ceva vreme la Institutul Oncologic Fundeni, Yadira Suliman a plecat zilele trecute acasă, la Constanţa. Ieri noapte, în timp ce se întorcea în Capitală cu maşina personală, un Ford Mondeo, pe autostrada Soarelui a suferit o cădere nervoasă şi, la Fundulea, a urcat pe pod şi a luat-o pe contrasens.

În timp ce gonea nebuneşte, doctoriţa a fost evitată de câteva maşini şi era să lovească frontal un echipaj de poliţie.

După ce au evitat cu greu impactul cu maşina femeii, poliţiştii au reuşit să o convingă pe Yadira să oprească vehiculul după câţiva kilometri.

"Vreau să mor, n-am de ce să mai trăiesc. Nu mai am loc să mă afirm de ăştia tineri", striga disperată femeia, în timp ce medicii încercau să o calmeze.

Yadira Suliman a terminat două facultăţi, Dreptul şi Medicina, ambele cu nota zece.

Mai multe