A murit la o săptămână după ce a fost numit director
Directorul Grupului Şcolar din Bustuchin, judeţul Gorj, numit în funcţie în urmă cu o săptămână, a murit, miercuri seară, într-un accident rutier, după ce participase la Târgu Jiu la o instruire cu şefii Inspectoratului Şcolar Judeţean, în accident fiind grav rănit şi directorul adjunct.
Haralambie Bodescu avea 60 de ani şi conducea un autoturism Matiz în momentul în care, la câţiva kilometri de casă, s-a răsturnat într-o râpă adâncă de zece metri. În urma accidentului a supravieţuit doar directorul adjunct Simona Groza, în vârstă de 37 de ani, care a sunat la 112 după ajutoare, transmite Mediafax.
Femeia a fost scoasă de acolo de pompierii militari şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, medicii decizând ca ea să fie transferată la o clinică de specialitate din Bucureşti.
Ambii directori fuseseră instalaţi în posturi în urmă cu o săptămână.
Cei doi au participat în cursul zilei la o întâlnire pe care conducerea Inspectoratului Şcolar Gorj a avut-o cu toţi şefii de unităţi şcolare din judeţ, la finalul acesteia ei plecând spre casă.