A picat macaraua peste şase tramvaie

14 mai 2010 20:10   Actualitate
Ultima actualizare:

Am trăit s-o vedem şi p-asta! O macara a fost pusă la pământ de vânt. Mastodontul s-a prăbuşit chiar peste depoul de tramvaie din Şos. Giurgiului.

Furtuna de joi seară a făcut prăpăd. A distrus tot ce a întâlnit în cale. Chiar şi o gigantică macara, înaltă de 70 de metri şi grea de 12,5 tone. Pentru că nu a fost asigurată, fierătania a căzut peste depou, acolo unde erau trase şase tramvaie.

"Paguba se ridică la câteva milioane de euro. Clădirea abia fusese modernizată, iar trei dintre vagoane nu mai pot fi utilizate niciodată", se plânge Daniel Ciobanu, contabil şef secţie la depoul Giurgiului.

Accidetul s-a produs în jurul orei 23.00, atunci când în hală mai erau doar 15 muncitori.

„Norocul nostru a fost că ne aflam la intrarea în depou şi nu în spate, altfel ne-ar fi făcut ţăndări. Am trăit clipe de coşmar. A fost mai rău ca la un curemur", spune unul dintre angajaţii RATB.

Potrivit acestora, macaraua, ce se afla în curtea unei firme din apropiere, a fost cât pe ce să pice peste ei şi în urmă cu câteva luni, tot din cauza vântului.

Mai multe