A plouat cu păsări moarte - VIDEO

3 ianuarie 2011 15:12   Actualitate
Ultima actualizare:

A plouat cu păsări negre în noaptea de Anul Nou în orăşelul Beebe, din Arkansas, ca într-un film de groază. Cei 4.500 de locuitori au fost îngroziţi când s-au trezit cu zeci de zburătoare moarte pe acoperişuri, în curţi şi pe străzi.

Experţii au ridicat cadavrele, care vor fi trimise la laboratoare pentru cercetări, dar nu ştiu să explice ciudatul fenomen. Unii cred că ar fi putut fi de vină artificiile sau grindina care a căzut în ultimele zile.

Însă trupurile neînsufleţite ale păsărilor nu prezintă urme care să susţină aceste teorii. Alţi cercetători au emis ipoteza că zburătoarele ar fi murit din cauza stresului produs de artificii şi de grindină.

În tot cazul, nimeni nu poate explica précis de ce păsările au căzut ca secerate din cer. Autorităţile au dat asigurări locuitorilor că aerul nu conţine toxine care le-ar putea pune viaţa în pericol.

Şocant este însă faptul că, în Râul Arkansas, într-o zonă situată la circa 160 de kilometri de cea în care au murit păsările, au fost găsiţi peste 100.000 de peşti fără viaţă.

Cercetătorii cred că peştii ar putea să fi murit din cauza unei boli. Însă multă lume se întreabă dacă nu există vreo legătură între moartea acestora şi a păsărilor. Experţii susţin că nu există însă nici o legătură.

Citeşte şi:

Gata, nu mai avem păsări în Herăstrău! FOTO

Baia Mare: Crescătoria de porumbei de la colţul blocului

Cea mai mare «bestie zburătoare» din lume a fost descoperit în România

Uite cioara care-ţi stinge ţigara!

Ea ajută păsările obeze să slăbească

Mai multe