A rămas însărcinată în timp ce aştepta deja un copil!

1 iulie 2011 12:09   Actualitate
Ultima actualizare:

Julia şi Todd Grovenburg, din Arkansas, SUA, s-au străduit trei ani pentru a-şi întregi familia, dar fără succes. Când s-au hotărât să adopte un copil, testul de sarcină al Juliei a indicat «pozitiv».

Nimic ieşit din comun, până în prezent. Abia la două săptămâni de când a aflat că este însărcinată, povestea ei avea să facă înconjurul presei internaţionale. Julia a rămas din nou gravidă.

Ea este una din cele 11 femei cunoscute la nivel mondial care au rămas însărcinate în timp ce aşteptau, deja, un copil. Fenomenul se numeşte "superfetaţie": doi bebeluşi sunt concepuţi în momente diferite, dar se nasc în acelaşi timp. Din punct de vedere medical, ei nu pot fi consideraţi gemeni.

«Când femeia a făcut analiza cu ultrasunete, medicii au văzut un sac gestaţional, un copil care se dezvoltă, la o anumită vârstă gestaţională. Apoi au sesizat încă o bătaie de inimă, acesta fiind un copil mult mai mic din punct de vedere al dezvoltării», a explicat doctorul Karen Boyle de la Centrul Medical Greater Baltimore.

«Medicii au găsit vestea ca pe ceva incredibil, ca pe o descoperire medicală. Doctorul meu a spus că, în experienţa lui de 30 de ani, nu a mai văzut aşa ceva. Todd şi eu eram speriaţi pentru nu aveam habar ce înseamnă asta pentru copii», a spus Julia Grovenburg, citată de "The Daily Mail".

CITEŞTE ÎNTREG ARTICOLUL PE ADEVARUL.RO

Mai multe