A scăpat cu viaţă după ce a căzut cu maşina în Someş

7 noiembrie 2010 13:27   Actualitate
Ultima actualizare:

O femeie de 45 de ani din satul Borleşti a scăpat cu viaţă ca prin minune, sâmbătă dimineaţa, după ce a căzut cu maşina în Someş.

Doina Miclăuş a fost scoasă din apă după o oră. Ea a vrut să treacă râul cu ajutorul podului plutitor de la Pomi. Proprietarul bac-ului, Ioan Coţ, spune că femeia a apăsat acceleraţia maşinii în locul frânei iar maşina a alunecat de pe pod, informează Adevărul de Seară Satu Mare.

10 echipaje de pompieri de la Satu Mare şi Baia Mare au fost chemate, sâmbătă dimineaţă în jurul orei 6.45., să scoată din apele Someşului o femeie care a căzut cu maşina în apă. Doina Miclăuş de 45 de ani din satul Borleşti se întorcea cu maşina plină de marfă din Ucraina iar când s-a urcat cu autovehiculul pe podul plutitor de la Pomi pentru a trece în Seini, a apăsat pedala de acceleraţie a maşinii în loc de frână, maşina alunecând în apă. „Trecerea podului se face numai ziua. Doamna a ajuns la pod pe la ora 6.00 însă cum era întuneric a aşteptat în maşină. În jurul orei 6.40, împreună cu şoferul unei dubiţe, au urcat pe pod să treacă în Pomi însă la urcare şoferiţa a apăsat pedala de acceleraţie în loc de frână iar maşina a căzut în apă. Femeia a reuşit să iasă din maşină însă a fost luată de curenţi strigând după ajutor", a declarat Ioan Coţ, administratorul bac-ului.

Femeia a fost salvată din apă după o oră

O oră a stat femeia în apă până să fie salvată. „Băiatul meu cel mic a sărit în apă să o ajute. Curenţii au purtat-o aproximativ 800 de metrii până la conducta de gaz unde s-a oprit pe nişte pietre. Acolo apa e mai mică iar femeia a aşteptat după ajutor. După ce a ieşit din apă ne-a spus că nu ştie să înoate. Am mai avut un asemenea caz şi în urmă cu patru ani", a mai precizat Ioan Coţ. Poliţiştii din Seini continuă cercetările pentru a afla ce s-a întâmplat la bac cu adevărat.

Mai multe