A scăpat de 82 de kilograme de grăsime şi 3 metri pătraţi de piele

21 decembrie 2010 7:26   Actualitate
Ultima actualizare:

O femeie de 41 de ani din Marea Britanie este fericită pentru că a atins, în sfârşit, greutatea şi aspectul unui om normal.

Christine, care cântărea peste 150 de kilograme, s-a hotărât să slăbească atunci când a fost nevoită să-şi facă o extindere la centura de siguranţă care nu o mai cuprindea. Numai că imedat după aceea, scaunul de maşină s-a rupt sub greutatea ei.

După nenumărate diete eşuate, femeia a suferit o intervenţie chirurgicală prin care i s-a montat o bandă gastrică şi astfel a scăpat de 76 de kilograme într-un singur an. Ulterior, a fost supusă unei alte operaţii, iar medicii i-au eliminat pielea în exces: nici mai mult, nici mai puţin decât trei metri pătraţi de piele.

Aşa arată Christine acum. Foto: The Sun

Christine cântăreşte astăzi 70 de kilograme şi e mai mult decât pregătită să recupereze timpul pierdut: pentru prima dată în 23 de ani, femeia va merge la petrecerea de Crăciun organizată de compania pentru care lucrează.

De abia aştept să merg. Întotdeauna am fost prea grasă pentru a dansa, aşa că am stat acasă şi am mâncat. Acum am în sfâtşit un corp pe care îl pot mişca”, a declarat Christine pentru The Sun.

Femeia a povestit că obezitatea ei s-a accentuat teribil în momentul în care soţul i-a intentat divorţ şi a părăsit-o. Deşi toţi prietenii ei o chemau mereu în oraş,  Christine se simţea prea grasă pentru a ieşi în public.

Mai multe