A scăpat de: sărăcie, război,tifos, boli şi a ajuns la 102 ani

14 februarie 2010 19:24   Actualitate
Ultima actualizare:

Cea mai bătrână maramureşeancă, Ianka Roska a fost greu încercată de viaţă, dar a scăpat teafără şi a ajuns la vârsta de 102 ani.

Ianka Roska (102 ani) s-a născut în localitatea Moisei, judeţul Maramureş, într-o familie săracă şi a mai avut opt fraţi. Cu viaţa grea a dat piept încă de la 10 ani.

A devenit slujnică la o familie de bogătaşi. A supravieţuit foametei şi din cel de-al Doilea Război Mondial a scăpat ca prin urechile acului. După rozboi, tifosul a făcut prăpăd.

Nici pe ea boala n-a iertat-o. „Din cauza tifosului, nu mi-am mai putut mişca braţele. Dar am scăpat, deşi nici acum nu pot ridica suficient mâinile", explică Ianka. Singurul lucru care îi dă bătăi de cap, la 102 ani e tensiunea arterială.

„A avut tensiune şi 270 cu 120. Leşinase în cameră, mama deja a apucat să aprindă lumânarea. Am fugit la spitalul din Borşa, să mai aduc ceva medicamente, deşi eram sigură că la întoarcere o găsesc moartă. La întoarcere, am crezut că o găsesc moartă, iar ea era în curte. Îşi revenise", povesteşte cea mai tânără nepoată a centenarei, Eva, asistentă medicală la Spitalul din Borşa.

Ianka Roska spune că a iubit de mai multe ori în viaţă, însă nu şi-a realizat cel mai mare vis - acela de a avea un copil.

Buletin vechi de 43 de ani

Maramureşanca Ianka Roska are buletinul vechi de patru decenii. Ea şi-a preschimbat actul, ultima oară, în anul 1967.

Femeia avea pe atunci vârsta de 59 de ani.

«Comoara» din ladă

O păpuşă, ciocolată veche şi mai multe sticle de pălincă adunate în zeci şi zeci de ani, au fost fost puse la păstrare de Ianka, într-o ladă a cărei cheia o ţine legată de picior.

Păstrează bani vechi

În portofelul ei, Ianka ţine bancnote ieşite din uz după revoluţie, pentru că, spune ea, „nu se ştie când le va veni iarăşi vremea".

Mai multe