A slăbit 41 de kilograme cu ajutorul Google Street View

15 noiembrie 2010 15:57   Actualitate
Ultima actualizare:

Un bărbat din Marea Britanie, care cântărea peste 130 de kilograme, "speriat" după ce şi-a văzut silueta pe internet, în 2009, graţie serviciului online Google Street View, a început un regim alimentar drastic şi a slăbit peste 41 de kilograme.

Britanicul Rob Mewse, în vârstă de 56 de ani, a declarat că s-a simţit "îngrozit" în momentul în care s-a recunoscut, în urmă cu un an, pe site-ul citat, care foloseşte camere video pentru a monitoriza străzile din Marea Britanie, scrie Mediafax.

"Eram imens. Stomacul meu ieşea în evidenţă şi păream enorm", a declarat Rob Mewse, care a început imediat după aceea un regim alimentar drastic.

Graţie acelui regim alimentar, bazat pe fructe, salate şi proteine, în locul prăjiturilor şi preparatelor de tip fast-food, Rob Mewse a pierdut o treime din greutatea corporală, ajungând să cântărească 89 de kilograme.

Mai multe