A spart 1.500.000 $ în doar două luni
Săracul băiat bogat! Un britanic de 28 de ani, care a câştigat în luna aprilie 1.500.000 $ la loterie, a ajuns să nu mai aibă după ce bea apă.
Matt Myles a ţinut-o numai în beţii după ce a dat lovitura la loteria britanică. Şi-a părăsit slujba de muncitor la o fabrică din Hereford, Herefordshire, şi a plecat să cutreiere lumea.
Tânărul de 28 de ani a făcut praf 1,5 milioane de dolari (5.372.997 de lei) în doar două luni. El a aruncat banii pe alcool, femei şi diverse distracţii prin cluburi de fiţe. Acum, după ce a tocat tot premiul pe destinaţii exotice precum Thailanda, Bali, Brazilia sau Ibiza, Matt s-a întors acasă cu coada între picioare.
Speră să-şi reia vechiul post de muncitor şi, mai ales, să-l primească iubita înapoi, căreia i-a dat papucii pentru a se destrăbăla cu amicii pe iahturi, în safari şi la piscină.
Potul cel mare, 8,45 de milioane €
Reportul la 6/49 ajunsese, ieri, înainte de extragere, la 8,45 milioane de euro (37.505.000 lei), potrivit Loteriei Române. Şi asta, după ce marele premiu la acest joc nu s-a mai câştigat din 2 februarie. De asemenea, la Noroc reportul ajunsese ieri la circa 364.000 de euro (1.615.600 lei).