A stat în comă timp de 23 de ani, dar a fost conştient
Un belgian şi-a petrecut jumătate din viaţă zăcând într-un pat, după ce medicii l-au diagnosticat greşit. Deşi doctorii credeau că este în comă, omul era conştient, însă nu se putea mişca şi vorbi, informează The Telegraph.
Rom Houbens a paralizat complet în urma unui accident de maşină petrecut în anul 1983. El a fost diagnosticat corect în urmă cu trei ani, când activitatea cerebrală i-a fost monitorizată cu ajutorul unui aparat. Rezultatele testelor au fost şocante: creierul belgianului funcţiona normal.
În urma unei terapii intensive, bărbatul de 46 de ani este acum capabil să scrie diferite mesaje pe computer şi să citească. "Am fost martorul propriei mele suferinţe. Doctorii şi asistentele au încercat să vorbească cu mine, dar în cele din urmă şi-au pierdut speranţa şi au renunţat", povesteşte bărbatul.
"Frustrarea pe care am simţit-o nu poate fi descrisă. Nu voi uita niciodată ziua în care au descoperit ce este, într-adevăr, în neregulă cu mine. A fost ziua în care m-am născut pentru a doua oară", a adăugat belgianul.
Oamenii de ştiinţă de la Spitalul Universitar din Liege sunt cei care au descoperit că creierul belgianului funcţiona normal. Ei încearcă acum să descopere şi alte cazuri asemănătoare de diagnosticare greşită.
Mai citește: