A supravieţuit după ce au trecut prin el 21 de gloanţe

10 august 2010 21:06   Actualitate
Ultima actualizare:

Acolo, un bărbat în vârstă de 23 de ani a reuşit să supravieţuiască după ce a fost împuşcat de 21 de ori de patru poliţişti, potrivit Sky News.

Angel Alvarez, miraculosul supravieţuitor, împuşcase un bărbat care participa la aceeaşi petrecere ca şi el, organizată în Harlem. Cei patru poliţişti l-au somat, însă bărbatul a reacţionat violent, aşa că au deschis focul asupra acestuia. Au fost trase în total 46 de focuri, din care 21 l-au atins pe Alvarez.

Americanul se află însă în stare critică, fiind rănit la nivelul braţelor, picioarelor, abdomenului şi maxilarului însă nu i-a fost atins niciun organ vital.

"Supravieţuirea în urma a peste 20 de gloanţe reprezintă un record. Totuşi, adevărata problemă este locul în care eşti împuşcat. Un singur glonţ poate fi letal, dar pe de altă parte, organismul uman poate face faţă multor răni de gloanţe", a declarat medicul legist Vincent DiMaio.

Mai multe