A vrut notă mai mare, dar a picat Bac-ul

8 iulie 2010 16:51   Actualitate
Ultima actualizare:

Zi tristă pentru  zeci de mii de absolvenţi de liceu: au ratat Bac-ul şi după contestaţii. Mai mult, Gabriela, o elevă din Iaşi, care promovase, dar a vrut o medie mai mare, a picat examenul.

Gabriela Borcilă, absolventă a Colegiului Tehnic „Ioan C. Ştefănescu" din Iaşi, a aşteptat ieri cu sufletul la gură afişarea rezultatelor de la contestaţii.

A venit la liceu de la ora 10.00, pentru a afla dacă notele i-au fost mărite. Ea este unul dintre cei 2.400 de tineri ieşeni care au cerut recorectarea lucrărilor.

Profesorii i-au dat un punct în plus la Română, dar i-au scăzut un punct la Fizică. Tânăra luase 5,78 la Bac. Pentru a obţine cele 22 de sutimi care-i mai trebuiau pentru a promova examenul de maturitate a făcut două contestaţii, la Limba română, unde a obţinut 6,70 şi la Fizică, la care a luat 5,50.

„La Română, mă aşteptam să iau măcar 7,30. Greşeala mea a fost că m-am concentrat mai mult la primele două puncte şi la al treilea nu am avut timp să scriu", spune Gabriela. La ora 12.00, visul ei de a se înscrie la Agronomie a fost spulberat.

A obţinut 7,80 la Română, cu 1,20 puncte în plus, dar la Fizică a pierdut 1,10 puncte. A rămas astfel cu nota 4,40. „Luam Bac-ul dacă nu făceam două contestaţii! Puteam să trec!", a spus Gabriela.

Au picat toţi de la «Timpuri Noi»

Şi absolvenţii de la Grupul Şcolar "Timpuri noi" din Capitală au aşteptat cu înfrigurare rezultatele reevaluării lucrărilor: nici unul din cei 92 de elevi nu a promovat examenul! S-au agăţat de gratiile de la geamuri ca să vadă mai bine listele şi nu le venea să creadă că au fost "respinşi" şi după corectarea lucrărilor.

Însă, la "vecinii" de la "Mihai Bravu" pentru câţiva tineri a venit şi vestea cea mare. "Am luat, măi, am luat! Nu-mi vine să cred că mi-au dat 60 de sutimi şi am promovat", a strigat cu bucurie Dan Alexandru, de 19 ani. Alexandru ne-a spus că după atât stres urmează o petrecere de pomină, să sărbătorească reuşita.

Alexandru, de la “Mihai Bravu”, a primit fix cât îi trebuia. La “Timpuri Noi” s-a picat în masă

Mai multe