Abramovici a cumpărat un bloc în Londra pe care îl va face palat

27 decembrie 2010 14:34   Actualitate
Ultima actualizare:

Miliardarul rus a cumpărat o clădire din centrul Londrei în valoare de 150 de milioane de lire sterline (230 de milioane de dolari) pe care intenţionează să o transforme într-un "palat" somptuos cu şase etaje şi trei niveluri subterane, relatează Mediafax.

Roman n-a putut să achiziţioneze din prima clădirea. A cumpărat unul câte unul toate apartamentele de pe cele nouă niveluri ale acestui bloc, deţinut în regim de coproprietate de companiile Harvey Nichols şi Harrods.

Clădirea este situată în Lowndes Square din Londra şi are o suprafaţă totală de 2.790 de metri pătraţi. Noul palat, după ce va fi amenajat, va avea opt dormitoare, opt săli de baie, o piscină interioară şi apartamente pentru personalul auxiliar.

Abramovici (44 ani) şi iubita sa Dasha Zhukova (29 ani) au împreună un fiu, Aaron, în vârstă de un an.

Pentru patronul clubului de fotbal Chelsea, aflat pe poziţia a 15-a în topul miliardarilor, cu o avere de 14 miliarde de dolari, noua lui reşedinţă din Londra va reprezenta, potrivit presei britanice, o veritabilă măsură a averii sale şi o expresie opulentă a stilului său de viaţă, mai notează Mediafax.

"Îşi doreşte ca interiorul să fie amenajat în stil victorian neoclasic, pentru a se potrivi cu exteriorul. Este un proiect personal, deoarece oamenii ca el ar fi apelat, în mod normal, la serviciile unei firme specializată în decoraţiuni interioare de lux. Nimic nu va fi minimalist. Interiorul va fi căptuşit cu cornişe, covoare scumpe şi perdele masive", a declarat o sursă pentru tabloidul britanic Daily Mail.

foto - Daily Mail

Cele cinci etaje de deasupra parterului şi cele trei niveluri subterane vor găzdui, în plus, un cinematograf, o saună, o sală de clasă pentru copii şi o cameră pentru divertisment. Patru dintre etajele superioare vor avea acces şi la o parcare exterioară multietajată.

Clădirea constă în două blocuri unite, care au fost despărţite în nouă apartamente, în anul 1998. De-a lungul anilor, Roman Abramovici a cumpărat aceste apartamente, unul câte unul, cu intenţia de a transforma clădirea într-o reşedinţă unică, amenajată sub forma unui "palat", fără a schimba însă exteriorul clădirii.

Miliardarul rus a cumpărat primul apartament în anii '90 cu suma de 1,2 milioane de lire sterline (1,85 milioane de dolari). Împreună cu soţia lui de atunci, Irina, magnatul rus a cheltuit încă pe atât pentru a reamenaja acel apartament, care a devenit reşedinţa principală a cuplului pentru câţiva ani.

Ulterior, Abramovici a cumpărat clubul de fotbal Chelsea, o proprietate în comitatul Sussex şi o altă reşedinţă în valoare de 40 de milioane de lire sterline (61,7 milioane de dolari) din Chester Square din Londra, pe care Irina a primit-o în urma divorţului.

Roman Abramovici şi fosta lui soţie Irina au împreună cinci copii.

Printre celelalte proprietăţi pe care le deţine miliardarul rus se află un apartament de lux în Bridges Wharf în apropiere de heliportul Battersea, o proprietate în valoare de 18 milioane de lire sterline (27,7 milioane de dolari) în comitatul West Sussex, o vilă în sudul Franţei, o casă în Toscana (Italia), un complex hotelier în Cipru, o casă de vacanţă în Muntenegru, o vilă în Moscova şi un palat în insula St. Barts. Abramovici deţine, totodată, şi câteva iahturi.

Mai multe