Abramovici şi-a luat «culcuş» în Caraibe

23 decembrie 2009 7:04   Actualitate
Ultima actualizare:

Nu se uită la bani când aruncă cu zecile de milioane de euro pe fotbaliști. Mai "rău" face și când vine vorba de a-și satisface mofturile. Magnatul rus a plătit 60 de milioane de euro pentru noua sa ascunzătoare.

Patronul clubului Chelsea a achiziționat în urmă cu trei luni proprietatea care se întinde pe 30 de hectare și care se regăsește pe o insulă exclusivistă din St. Barts.

Roman și Daria Zhukova, care recent a dat naștere unui băiețel pe nume Aaron, au ajuns pe insulă în urmă cu două zile, prima lor mare preocupare fiind organizarea unei petreceri extravagante de Crăciun, pentru 250 de invitați.

”Gouverneur Bay Estate”, așa cum se numește proprietatea, i-a aparținut în trecut celebrului David Rockefeller, marele bancher al Americii, și mai recent lui Jeet Singh, magnatul softwarelui.

Abramovici, a cărui avere se ridică la 5,6 miliarde de euro, a cumpărat superba proprietate în luna septembrie, în ceea ce a devenit cea mai scumpă tranzacție din zona Caraibelor.

Imaginile, făcute înainte ca oligarhul rus să devină noul stăpân, ilustrează simplitatea și frumusețea locului care l-au atras pe Abramovici.

Proiectat ca un sat din zona Insulelor Bali, proprietatea se întinde pe o zonă deluroasă cu o deschidere de 300 de metri de plajă superbă.

Până să fie achiziționată de Abramovici, vila era închiriată pentru 100.000 de euro pe săptămână, în perioada vacanței de iarnă din Europa.

Apartamentul principal are priveliște spre Marea Caraibelor, cu o verandă de jur împrejur. Baia are un sistem special de aer condiționat, în timp ce piscina din curte dispune de o cascadă pe pietre.

Proprietatea are o bucătărie imensă specială pentru petrecerile uriașe ale bogătașilor, un living imens denumit ”Lizard Lounge” și un complex acvatic care conține o piscină cu stropitori și un bar la marginea apei.

Există de asemenea o mică bucătărie pentru gustări și o zonă specială pentru grătar și o terasă pentru cină. Mai poate fi regăsit un cinematograf exterior, pentru a urmări filme sub stele, și doău terenuri de tenis.

În afară de clubul Chelsea, printre posesiile lui Abramovici se mai numără câteva iahturi de lux, o proprietate în Colorado și o colecție de artă contemporană care valorează peste 60 de milioane de euro.

Proprietatea în cifre:- 30 de hectare de proprietate- 300 de metri deschidere de plajă- 10 locuri în 4 bungalouri- 9 băi și dușuri exterioare- 2 terenuri de tenis- 2 piscine- Sistem de sunet, foarte eloborat și proiector exterior pentru filme- Sistem zilnic de întreținere din partea unor menajere- Serviciile unui bucătar specializat- Dormitoare egale cu aer condiționat, grătar, plajă privată, acces la internet, televiziune prin satelit.

Mai multe