Absolvenţii de liceu susţin astăzi ultima probă a examenului
Bacalaureatul continuă astăzi cu proba scrisă la fizică, chimie, biologie sau informatică, pentru profilul real, şi la geografie, filosofie, logică, economie, psihologie sau sociologie, pentru uman.
Rezultatele examenului, afişate duminică
Absolvenţii de liceu vor afla poimâine, până la ora 16.00 rezultatele examenului. În aceeaşi zi, în intervalul orar 16.00 - 20.00, vor putea fi depuse contestaţiile. Afişarea rezultatelor finale se va face până la data de 8 iulie.
Pentru promovarea examenului este nevoie ca participanţii să obţină cel puţin nota 5 la fiecare probă scrisă sau practică şi media generală de minimum 6. Liceenii care s-au prezentat la toate probele de examen, dar nu îndeplinesc toate condiţiile menţionate sunt declaraţi respinşi. Media generală 5,99 va fi rotunjită la 6.00.
Incidente la Bac
Examenul de Bacalaureat din acest an nu a fost lipsit de incidente. Zeci de elevi din întreaga ţară au fost eliminaţi din probele scrise, pentru că au fost prinşi copiind. De asemenea, la Cluj au fost depistate peste 40 de lucrări la limba română ce erau trase la xerox. Comisia de Bacalaureat şi Inspectoratul Şcolar Cluj au început o anchetă.