Accident mortal pe Valea Oltului. Tânăra decedată era o cunoscută scenografă

27 ianuarie 2020 11:14   Actualitate
Ultima actualizare:

O tânără scenografă din București și-a pierdut viața într-un cumplit accident pe Valea Oltului. Alexandra Constantin (31 de ani) avea colaborări și cu teatrele din Sibiu și Buzău, colegii săi fiind șocați de dispariția ei fulgerătoare.

Nenorocirea s-a produs vineri seară, în jurul orei 20.30, pe DN 7, între satul Lazaret şi comuna Boiţa din Sibiu, pe Valea Oltului. Alexandra circula  dinspre Sibiu către Râmnicu Vâlcea când, pe raza localității Lazaret, tânăra aflată la volanul unui Mini Cooper a pierdut controlul volanului într-o curbă periculoasă, intrând în parapetele din plastic ce separă sensurile de mers. 

Din impact, mașina sa a fost proiectată pe contrasens, unde unde s-a izbit violent de un autoturism condus regulamentar de un tânăr de 33 de ani, cetăţean bulgar.

Pentru Alexandra nu s-a mai putut face nimic. Tânăra din Bucureşti a fost declarată decedată la locul accidentului. O altă tânără, în vârstă de 35 de ani, pasageră în maşina de Bulgaria, a fost grav rănită şi a fost transportată de urgenţă la spital.

Plânsă de familie și colegi

Moartea tinerei scenografe a căzut ca un trăsnet peste familia, prietenii şi colegii Alexandrei. Tânăra colabora şi cu teatrele din Sibiu sau Buzău, scrie observator.tv.

Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, a postat un mesaj emoţionant pe pagina lui de Facebook: ”Alexandra Constantin, o foarte tânără scenografă a noii generații de artiști, a plecat prematur dintre noi, spre cer. Alexandra va rămâne în amintirea tuturor, prin lumile pe care le-a creat pe scenă, în teatrele din România. Sperăm ca de acolo de sus să deseneze o lume mai bună! Suntem cu gândul alături de familia îndurerată! Rămas bun, Alexandra! Drum cu lumină!”

Echipa Teatrului „George Ciprian” din Buzău a transmis condoleanțe familiei tinerei pe care toți colegii o îndrăgeau. Alexandra semnase scenografia pentru mai multe piese cu priză la public, iar una dintre acestea se jucase și la Buzău.

Citește și:

O persoană a murit într-un accident pe Valea Oltului. Un copil și alți doi adulți au fost răniți

Un TIR s-a proptit într-o casă de pe Valea Oltului

Mai multe