Accident sau sinucidere?

12 decembrie 2010 16:03   Actualitate
Ultima actualizare:

Subofiţerul Costel Liviu Faur (36 de ani) de la Poliţia Transporturi Feroviare din Gara Constanţa a murit sâmbătă dimineaţa, împuşcat în piept cu o armă de vânătoare pe care poliţiştii o folosesc la prinderea hoţilor de fier vechi.

Tragedia s-a petrecut în biroul subofiţerului Faur, unde acesta încerca să legitimeze un suspect proaspăt ieşit din puşcărie, care intrase peste o farmacistă din incinta Gării.

Aici, se presupune că a avut loc o altercaţie între poliţist şi suspect. „Cel mai probabil arma s-a lovit de masă sau de fişet. În urma impactului puşca s-a rupt", a spus comisarul-şef Dumitru Catană, şeful Poliţiei Constanţa.

O femeie de serviciu de la Gară spune însă altceva. „Colegele mele din tura de noapte spun că poliţiştul s-a împuşcat intenţionat. L-au auzit spunând că avea mustrări de conştiinţă, după ce a snopit în bătaie un boschetar chiar în postul de poliţie", a spus Petruţa Burdi (54 de ani).

Cartuşul ucigaş era încărcat cu 15 bile de cauciuc, 6 dintre acestea fiind găsite în sternul poliţistului. Una dintre bile i-a perforat inima, iar o alta - ficatul. Alte două bile de cauciuc au fost ridicate de la faţa locului.

Expertiza a stabilit că arma, de o lungime apreciabilă, s-a descărcat de la distanţa de nici 30 de centimetri de pieptul poliţistului, ridicând astfel semne de întrebare asupra felului în care a fost mânuită de un trăgător experimentat.

Poliţistul a mai trăit doar două minute de la împuşcătură. El a mers spre uşă să ceară ajutor, dar s-a prăbuşit în holul postului de Poliţie.

Costel Liviu Faur era căsătorit şi avea o fetiţă de 5 ani, Laura. Identitatea singurului martor al accidentului este protejată de anchetatori. Acesta este un individ din Năvodari, eliberat din penitenciar după o pedeapsă de cinci ani, ispăşită pentru o tâlhărie comisă în oraşul său.

Mai multe