Acoperişul Europei, supus de trei aventurieri români

8 septembrie 2009 18:21
Ultima actualizare:
Acoperişul Europei, supus de trei aventurieri români

Trei alpinişti din Bihor, membri ai Salvamont, au reuşit să admire, în dimineaţa primei zile de septembrie, răsăritul soarelui de pe cea mai înaltă culme muntoasă din Europa, vârful Mont Blanc (4.808 m).

Ruta aleasă de cei trei alpinişti a fost cea clasică, una din cinci posibile, însă nu fără provocări: 1.000 de metri diferenţă de nivel urcaţi în patru ore, minus 10 grade Celsius, vânt puternic, gheţari cu crevase.

Ioana, cea de-a patra colegă, aflată la prima sa expediţie, nu s-a încumetat să parcurgă până la capăt ultima porţiune a traseului, cea care urcă din refugiul Gouter (3.817 m) până în vârf.

O mică echipă formată din Adina Micula (Sălişte de Vaşcău), Marius Vecan, Farkas Attila şi Ioana Lucaciu (Oradea) a pornit, în 27 august, spre Alpii francezi.

Prima oprire a fost în Austria, unde în ziua următoare, cei patru au escaladat cel mai înalt vârf al ţării, Grossglockner (3.798 m), pe traseul crestei sud-vestice, Stüdlgrat, gradul IV clasic.

Punctul de plecare a fost Les Houches, un mic orăşel de munte de pe Valea Chamonix, foarte asemănător cu Buşteni sau Sinaia.

S-au urcat cu o telecabină şi apoi cu un trenuleţ - „Le tramway du Mont Blanc” - până la Nid d'Aigle (2.372 m), de unde au început să escaladeze încet muntele.

Înainte cu puţin de ora 15.00, Marius, Adina şi Attila porneau legaţi în coardă spre ultima porţiune a traseului, având ca obiectiv final vârful Mont Blanc. Aceasta a însemnat aproape patru ore de urcare pe zăpadă îngheţată şi gheaţă, trecând de la 3.817 metri la 4.808 metri altitudine.

La ora 6.30, eram deja pe vârf, admirând răsăritul soarelui de-asupra Alpilor francezi. Peisajul a fost incredibil, am avut vizibilitate maximă de jur împrejur, aşa încât am văzut departe şi siluetele Alpilor elveţieni, Matterhorn şi Monte Rossa”, spune Marius Vecan.

În aceeaşi zi, toţi cei patru membri ai expediţiei au coborât până la punctul de plecare al traseului, din nou o diferenţă de nivel considerabilă, de 3.807 m.

Ioana Lucaciu a recunoscut că nu este încă obişnuită cu astfel de ascensiuni, motiv pentru care nu a abordat porţiunea cea mai înaltă, dar se bucură că a reuşit să realizeze celălalt obiectiv major al turei - vârful Grossglockner.

În 2008, Marius Vecan, împreună cu o altă echipă, a mai încercat o dată să ajungă pe cel mai înalt vârf din Europa, dar din cauza vremii nefavorabile nu a reuşit.

Mai multe