Actorul Şerban Ionescu, la un pas de comă

30 septembrie 2012 9:22   Actualitate
Ultima actualizare:

Starea de sănătate a actorului Şerban Ionescu s-a agravat aseară, medicii fiind nevoiţi să intervină de urgenţă şi să-l intubeze.

Potrivit Adevărul, actorul nu mai mănâncă şi nu mai vorbeşte, iar medicii l-au intubat, au declarat surse medicale din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Elias din Bucureşti.

În luna agust, starea sa de sănătate a lui Şerban Ionescu s-a ameliorat. Acesta mânca, vorbea şi putea merge singur, iar cei care îl vizitau susţineau că era vesel. Apoi, în urmă cu peste două săptămâni, actorul a fost internat în spital.

Pe data de 23 septembrie, când a fost ziua de naştere a actorului, acesta era vioi şi făcea glume cu avocatul său. Ulterior, simptomele bolii incurabile de care suferă, scleroză laterală amiotrofică, şi-au făcut din nou apariţia, iar aseară, starea lui Şerban Ionescu s-a agravat foarte mult.

Mai multe