Actriţă în România, bonă în Marea Britanie
Pe de altă parte, în străinătate este o meserie pe care o practică în general imigranţii sau tinerii care vor să câştige un ban în plus.
Aşa este şi cazul româncei Lorena Condruţ, în vârstă de 25 de ani, care a plecat acum trei ani din ţară pentru a câştiga bani pentru un trai decent.
Deşi a terminat o facultate de teatru şi ar fi putut urma o carieră în domeniu, din cauza lipsei locurilor de muncă din ţară a fost nevoită să accepte o slujbă în străinătate.
După ce a terminat facultatea, tânara s-a gândit că cel mai bun pas pe care l-ar putea face pentru cariera şi viitorul ei a fost să plece din România. În ciuda faptului că a fost admisă cu bursă la masterat la Universitatea “Al. Ioan Cuza”, din Iaşi, la secţia studii europene.
“Decizia de a pleca din România a fost una destul de uşoară. Însă, îmi pare rău pe de o parte şi am mustrări de conştiinţă că nu am rămas în ţara mea să încerc să schimb ceva decât să critic de la distanţă”, a povestit Lorena.
Pentru a se putea angaja ca babysitter, Lorena şi-a trimis CV-ul pe un site unde se putea aplica pentru joburi în afara ţării.
Tinerei nu i-a fost greu să găsească un job în Anglia: “M-am documentat si bineînţeles nu am avut pretenţia să încep să lucrez ca actriţă din prima secundă, mai ales că engleza mea era departe de a fi perfectă. Am făcut căutat pe internet si am aflat de un site unde puteai să aplici pentru joburi de au-pair si nanny”.
Românca a avut noroc şi a fost sunată încă de când era în România: “Mi-am gasit o familie bună cu un salariu mulţumitor datorită faptului că aveam experienţă pedagogică. Am locuit cu această familie timp de un an de zile, m-am simţit întotdeauna respectată şi apreciată însă eu am fost norocoasă. Experienţele prietenelor mele care erau şi ele la rândul lor au-pair, venite din Franţa sau Germania, nu au fost întotdeauna din cele mai bune”.
După un an de zile Lorena a decis să renunţe la babysitter, aşa că a plecat de la familia britanică unde câştiga aproximativ 250 de lire sterline pe săptămână pentru a-şi încerca norocul în actorie. Însă nu a fost aşa de uşor pe cât şi-ar fi dorit să fie: “7 luni am făcut promoţii, iar în prezent am început să fac actorie şi să aplic pentru castinguri. Am filmat câte ceva dar se plăteşte foarte prost. Predau la o şcoală particulară de teatru şi fac asistenţă la un profesor de teatro-dans”, povesteşte tânăra.
Lorena ştie că este foarte difícil să te descurci în Londra: “Este foarte greu şi cine vrea să plece din ţară trebuie să se gândească de foarte multe ori înainte. În perioada asta nu se găseşte de lucru, chiriile sunt foarte mari, iar Anglia nu este o ţară ieftină”, a mai spus românca.