Adela: «Colegii vor să-mi dea autografe pe mâna ruptă»
Adela Popescu şi iubitul său, Marius Kalmar, s-au întors de curând dintr-o vacanţă de o săptămână, în Austria, la schi.
Citeşte şi
Ei nu au mers singuri, ci însoţiţi de colegii Adelei, Alina Grigore şi Bogdan Albulescu, dar şi de fratele şi soţia acesteia. Vacanţa frumoasei actriţe nu a fost lipsită de peripeţii, deoarece a căzut cu placa şi şi-a rupt mâna: "Este prima dată când mi se întâmplă asta, deşi mă dau cu placa de ani buni. Am avut dureri foarte mari când am căzut, dar de când port ghipsul, sunt bine. Trebuie să stau cu mana imobilizată o lună", a declarat Adela.
Astfel, fără să vrea, Adela a aflat că serviciile medicale din Austria sunt excelente: "La nici un minut de când am sunat şi am anunţat accidentul, o echipă a fost lângă mine, m-a transportat cu telecabina până jos iar la centrul medical am făcut radiografie şi imediat mi-au pus mâna în ghips".
Am fost acasă la "Aniela". Vezi imagini!
Acum, vedeta face haz de necaz, iar colegii ei de platou îi ţin isonul. „Ei se amuză şi mă întreabă dacă-mi pot da autografe pe ghips", spune amuzată Adela. Serialul de apocă „Aniela" va reveni astăzi pe micul ecran, la Acasă TV, de la ora 20.30.
Mai citeşte:
Adela Popescu a făcut baie în lapte de cocos
Adela Popescu poartă verighetă