Adela Popescu: «Fetele deştepte o fac o dată pe lună»

30 mai 2014 22:58   Actualitate
Ultima actualizare:

Actriţa Adela Popescu s-a alăturat unei campanii de conştientizare a importanţei pe care o are contracepţia, campanie demarată de site-ul Fetelor Deştepte.

Vedeta a organizat în acest sens şi o conferinţă de presă, la care i-a aşteptat pe jurnalişti într-o cameră de hotel, îmbrăcată doar într-un tricou pe care era inscripţionat mesajul campaniei "Fetele deştepte o fac o dată pe lună".

În cadrul conferinţei, Adela a povestit şi despre metoda de contracepţie pe care o foloseşte ea.

"Rata alarmantă a avorturilor din ţara noastră m-a determinat să ofer sprijinul meu Cercului fetelor deştepte. Situaţia este cauzată, în mare parte, de nivelul de educaţie scăzut în materie de contracepţie. Fetele din România au nevoie de informaţii şi consiliere, pentru a fi mai sigure şi mai încrezătoare. Spre exemplu, după ce am încercat mai multe metode de contracepţie, m-am oprit asupra inelului contraceptiv pentru că se potriveşte cel mai bine stilului meu de viaţă şi îmi oferă siguranţă deplină", a declarat ea, potrivit perfecte.ro.

Campania "Fetele deştepte o fac o dată pe lună" se adresează femeilor care nu ştiu ce metodă contraceptivă să foloseasă.

Astfel, indiferent de metoda de contracepţie folosită (pilula zilnică sau inelul contraceptiv care inserează în vagin o dată pe lună sau alte metode), importantă este informarea riguroasă despre riscurile şi beneficiile pe care le are fiecare.

Mai multe