Adela Popescu s-a măritat cu Radu Vâlcan!

18 aprilie 2011 9:48   Actualitate
Ultima actualizare:

Fanele craiului de la Acasă TV pot sta liniştite, nu e vorba decât despre o nouă scenă din telenovela «Iubire şi onoare».

 Telespectatorii vor fi martorii unei nunţi duble în episodul de marţi, 19 aprilie, al telenovelei ”Iubire şi onoare”. Decizii neaşteptate schimbă complet destinele personajelor: Amir (Radu Vâlcan) o ia în căsătorie pe Carmen (Adela Popescu), iar Ilinca (Mădălina Drăghici) se căsătoreşte cu Ovidiu (Mihai Petre).

Profund îndurerată şi dezamăgită de minciunile lui Amir, Ilinca pune capăt relaţiei şi se căsătoreşte cu prietenul ei din copilărie, Ovidiu (interpretat de Mihai Petre). Orbit de gelozie, Amir o ia în căsătorie pe Carmen. Cele două cununii, care sunt oficiate în aceeaşi zi, provoacă multă suferinţă şi stârnesc atât lacrimi de fericire, cât şi lacrimi de durere

Căsătoria dintre Amir şi Carmen a fost o decizie luată la supărare. În acele momente Amir a devenit iraţional şi a dat dovadă de multă imaturitate. Credea că în acest fel îi va răspunde Ilincai cu aceeaşi monedă”, declară Radu Vâlcan.

Mai multe