Adela Popescu, Vâlcan nu te vrea de soţie!
Adela Popescu şi Radu Vâlcan se iubesc de mai bine de un an, locuiesc împreună, iar pe platourile de filmare petrec ore în şir. Însă, deşi au o relaţie ca în poveşti, Vâlcan tot nu se grăbeşte să-şi pună din nou pirostriile.
Actorul susţine că iubirea pe care i-o poartă Adelei nu trebuie demonstrată printr-un certificat de căsătorie.
Radu Vâlcan are numai cuvinte de laudă la adresa iubitei lui, Adela Popescu, dar lista plină de calităţi tot nu l-a convins să îi ceară mâna: „Pe lângă faptul că este o femeie superbă, are toate ingredientele din care mă «hrănesc» zi de zi. Ambiţia, talentul, bunătatea, modestia etc. Cu siguranţă, Adela este jumătatea perfectă pentru mine, dar nu simt deloc nevoia de a demonstra asta prin intermediul unei hârtii. Ştim foarte bine cum stăm şi încotro ne îndreptăm", a declarat actorul pentru Pro TV Magazin.
Apropiaţii lor susţin că Radu ar fi rămas cu un gust amar privind instituţia căsătoriei, după divorţul de acum trei ani de Tereza, femeia cu care, deşi nu s-a mai înţeles în cuplu, a rămas în relaţii amicale. Adela şi Radu sunt foarte ocupaţi cu filmările pentru „Pariu cu viaţa", însă încearcă să îmbine utilul cu plăcutul, aşa că puţinul timp care le rămâne îl gestionează în favoarea lor.
Iar Adela îl ia cu ea la cântările pe care le are cu trupa „DJ Project", indiferent că sunt în Bucureşti sau în Iaşi. Adela şi Vâlcan se comportă însă ca o familie ei fiind surprinşi adesea de fotoreporterii Click! în timp ce făceau împreună cumpărături pentru casă.
Raluca Bădulescu s-a măritat în secret
Raluca, fiica fostului chestor al Senatului, Doru Laurian Bădulescu, şi-a unit destinele cu iubitul său, Florin, în secret, în Spania.
Raluca vrea să mai slăbească până la nuntă
Cei doi îndrăgostiţi au făcut doar cununia civilă, urmând ca cea religioasă să aibă loc atunci când Raluca se va simţi cu adevărat pregătită. „Au ştiut doar nişte prieteni, Dana şi Radu, cei care vrem să ne fie şi naşi. Am semnat actele iar acum o să stabilim şi cununia religioasă. Va fi mai încolo, vreau să fiu cu fizicul în formă", a declarat Raluca Bădulescu la "Happy Hour".
Vedeta vrea să slăbească câteva kilograme pentru a arăta ca o divă în rochia de mireasă. "Vreau să ajung la 70 de kilograme, atât cât aveam acum trei ani şi jumătate, când am început relaţia cu Florin. Atunci eram la început, în perioada de alergări. După ce ne-am căsătorit m-am mai împlinit un pic", a mai spus Raluca.
Cei doi îndrăgostiţi sunt şi parteneri de afaceri, ei având împreună un salon de înfrumuseţare în centrul Capitalei.
Mai citeşte:
Dovada supremă că Adela Popescu are încredere oarbă în Vâlcan
Radu Vâlcan şi Adela Popescu, goi și îmbrățișați
Radu Vâlcan debutează în teatru: «Personajul meu este în căutare de faimă și bani»